studentObike intră în vacanță

\"studentobike\"
studentObike, un proiect al Asociației Green Revolution, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, anunță finalizarea sezonului 2014, începând cu 24 noiembrie. Mulțumirile merg către cei 23.000 de studenți care au ales bicicletele studentObike ca mijloc de transport sau de recreere și care au participat la activitățile organizate în cadrul proiectului, dar și către autoritățile, partenerii și sponsorii care au sprijinit proiectul.

[quote align=\”center\” color=\”#999999\”]Programul studentObike promovează folosirea bicicletei ca mijloc de transport alternativ în rândul studenților. Suntem prezenți în cele mai mari centre universitare din țară, pe axa principală de transport pentru studenți, pentru că ne dorim  să construim un comportament responsabil față de mediu și un stil de viață sănătos pentru tineri. Avem convingerea că prin acest proiect contribuim la dezvoltarea comunităților și ne bucurăm să vedem că numărul utilizatorilor studentObike este mai mare în fiecare an,
a declarat Corina Vasile, Director Direcția Comunicare și Relații Publice, Raiffeisen Bank. [/quote]

În cursul anului 2014, centrele studentObike au înregistrat peste 23.000 de mii de utilizatori. Astfel, în centrele din București, localizate în Complex Agronomie – Herăstrău, Politehnică – Rectorat și Politehnică – Regie, peste 12.000 de studenți au închiriat bicicletele studentObike. Studenții ieșeni au mers la centrul de închiriere de la Facultatea de Construcții în număr de aproape 4.500 și peste 2.500 de studenți din Cluj au închiriat bicicletele galbene de la centrul de închiriere din Complexul Hașdeu. Studenții din Brașov au închiriat și ei bicicletele de la centrul aflat în Complexul Memorandului, totalizând aproape 1.200 de închirieri, iar peste 2.500 de studenți din Ploiești – Facultatea Petrol și Gaze s-au plimbat cu bicicletele studentObike.

[quote align=\”center\” color=\”#999999\”]După patru ani de studentObike, ne bucurăm să constatăm că tot mai mulți studenți au început să folosească bicicleta în drumurile lor către cursuri, bibliotecă sau spre locuri de relaxare și să conștientizeze că este o modalitate foarte simplă de a avea grijă de sănătatea lor, dar și de mediul înconjurător. Le mulțumim celor peste 23.000 de utilizatori și îi așteptăm în număr cât mai mare și anul viitor, a declarat Raluca Fișer,
președinte Asociația Green Revolution.
[/quote]
studentObike este primul proiect național de închiriere gratuită de biciclete destinat studenților din șapte centre universitare, aflate în București (trei centre), Brașov, Cluj-Napoca, Iași și, începând cu anul acesta, și în Ploiești. În țara, centrele studentObike au fost localizate în: Iași – Facultatea de Construcții, Cluj – Complexul Hașdeu, Brașov – Complexul Memorandului și Ploiești  – Facultatea Petrol și Gaze.
În cei patru ani și jumătate de funcționare, proiectul studentObike a reușit să scoată peste 80.000 de studenți la pedalat și a fost implememtat în campusurile universităților partenere: Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea Politehnică din București, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Iași și Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești. Centrele studentObike a pus, gratuit, la dispoziția studenților 350 de biciclete: 160 de biciclete în București, 40 în Brașov, 40 în Cluj-Napoca, 60 de biciclete în Iași și 50 la Ploiești.
Proiectul studentObike se desfășoară în parteneriat cu Primăria Generală a Capitalei, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Iași, Universitatea Politehnică din București, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică din Iași.

Scroll to Top