Reprezentanții Agenției Europene de Mediu (EEA) s-au declarat încântați de inițiativa ”Respiră adânc” a Asociației Green Revolution, primul proiect de conștientizare a calității aerului în marile oraşe din România, şi și-au declarat sprijinul pentru aceasta.
Korodi: “Respiră adânc”, un proiect de care sunt foarte încântat
Proiectul de educare și conștientizare publică a calității aerului “Respiră adânc” a fost lansat în premieră de Asociația Green Revolution, în parteneriat cu Fundația Carl von Linde și este un proiect unic în România.
În perioada 21 mai – 30 septembrie a.c., proiectul îşi propune să atragă atenţia publicului larg, dar şi a autorităţilor asupra importanţei adoptării unor măsuri legale sau administrative, schimbării mentalităţii şi, nu în ultimul rând, asupra adoptării unui stil de viaţă care să asigure păstrarea unui aer curat în marile oraşe.
Conform datelor oficiale, în Uniunea Europeană poluarea aerului a fost cauza a 100 de milioane de zile de concediu medical și a peste 350.000 de decese premature. Totodată, în anul 2009, fiecare cetățean european a plătit din buzunarul propriu între doi și 300 de euro pentru aerul poluat din industrie, în timp ce, în prezent, transportul urban produce 70% dintre poluanți și 40% dintre emisiile de gaze cu efect de seră din totalul emisiilor generate de transportul rutier in Uniunea Europeană.
Articol preluat de pe www.green-report.ro