Proiectul ECO București, pornit ca o inițiativă a echipei de experți în dezvoltare urbană și arhitecții Space Syntax România, își propune realizarea unei “coloane vertebrale” de dezvoltare eco a orașului, prin reabilitarea inovatoare a unei suprafețe de 1.000 de hectare de-a lungul axei Dâmboviței, pornind de la Lacul Morii până la Parcul Natural Văcărești.
Proiectul este gândit pe trei direcții importante. Prima vizează regenerarea în sensul de a recupera și valorifica în interes public râul Dâmbovița și spațiul adiacent lui. A doua componentă este concentrată pe revitalizarea economică și socială, prin valorificarea potențialul existent, de tip Tehnopol – Platforma Politehnica, institute de cercetare, Grădina Botanică, Palatul Parlamentului. Ultima componentă o reprezintă un demers amplu de activare culturală prin propuneri de brand-uri cu valoare internațională.
Pornind de la inițiativa Asociației Ivan Patzaichin, Space Syntax România, împreună cu Apa Nova și Primăria Municipiului București, au realizat o amenajare a tronsonului dintre Piața Unirii și Biblioteca Națională. Este vorba de un centru de promovare a destinațiilor ecoturistice ale României.
Proiectul include o serie de pavilioane de tip gradenă pe malul nordic al Dâmboviței și prin înlocuirea gradului existent cu un parapet de beton, pe care s-au montat bănci de lemn, și replantarea spațiului verde dinspre apă. În zona spațiului verde adiacent se propune traversarea acestuia cu alei care să unească cele două trotuare. Amenajarea este completată cu un sistem de iluminat ambiental.
Articol preluat de pe greenreport.ro