studentObike, un proiect al Asociației Green Revolution, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, anunță încheierea sezonului primăvară – vară 2014, începând cu 30 iunie 2014. Pentru perioada verii, singurul centru studentObike care va rămâne deschis este cel din Complexul Agronomie, Bucureşti, inaugurat anul acesta. Mulțumirile merg către cei 19.000 de studenți care au ales bicicletele studentObike ca mijloc de transport sau de recreere, începând din martie până în iunie, și care au participat la activitățile organizate în cadrul proiectului, dar și către autoritățile, partenerii și sponsorii care au sprijinit proiectul.
Așadar, centrul studentObike din Complexul Agronomie Herăstrău este singurul centru care va rămâne deschis. Surpriza este că va funcționa după un program special, de luni până duminică, astfel:
- Luni – Vineri: 14:00 – 21:00
- Sâmbătă – Duminică: 10:00 – 21:00
Ce trebuie să știți dacă vreți să închiriați biciclete studentObike:
- Bicicletele pot fi închiriate doar de studenți
- Indiferent de facultatea la care studiați, trebuie să va prezentați la centrul de închiriere cu carnetul de student și actul de indentitate
- Închirierea unei biciclete se face pentru o perioadă de patru ore
- În cazul în care vreți o bicicletă pentru a doua zi, închirierea se face cu două ore înainte de terminarea programului
Corina Vasile, Director Direcția Comunicare și Relații Publice, Raiffeisen Bank
În perioada martie – iunie 2014, centrele studentObike au înregistrat 19.000 de mii de utilizatori. Astfel, în centrele din București, localizate în Complex Agronomie – Herăstrău, Politehnică – Rectorat și Politehnică – Regie, peste 9.000 de studenți au închiriat bicicletele galbene, studenții ieșeni au mers la centrul de închiriere de la Facultatea de Construcții în număr de aproape 4.000 și peste 2.000 de studenți din Cluj au închiriat biciclete de la centrul de închiriere din Complexul Hașdeu. Studenții din Brașov au făcut aproape 1.000 de închirieri, iar peste 2.000 de studenți din Ploiești – Facultatea Petrol și Gaze s-au plimbat cu bicicletele noastre.
Raluca Fişer, președinte Asociația Green Revolution
Despre studentObike
studentObike este primul proiect național de închiriere gratuită de biciclete destinat studenților din șapte centre universitare, aflate în București (trei centre), Brașov, Cluj-Napoca, Iași și, începând cu anul acesta, și în Ploiești. În țară, centrele studentObike se află în: Iași – Facultatea de Construcții, Cluj – Complexul Hașdeu, Brașov – Complexul Memorandului și Ploiești – Facultatea Petrol și Gaze. În cei trei ani și jumătate de funcționare, programul studentObike a reușit să scoată aproape 80.000 de studenți la pedalat, iar centrele de închiriere pun gratuit la dispoziția studenților 350 de biciclete: 160 de biciclete în București, 40 în Brașov, 40 în Cluj-Napoca, 60 de biciclete în Iași şi 50 la Ploiești.
Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Primăria Generală a Capitalei, Primăria Municipiului Brașov, Primăria Municipiului Cluj-Napoca, Primăria Municipiului Iași, Universitatea Politehnică din București, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterină, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică din Iași.