Școala internaţională de vară Bucharest Summer University 2014 organizează marţi, 19 august 2014, Turul Bucureştiului pe biciclete, eveniment ce se va desfăşura în colaborare cu Green Revolution. Pentru acest tur, I\’Velo vă pune la dispoziție 75 de biciclete, pe care le puteți ridica de la centrul I’Velo din Parcul Tineretului. Participanţii Bucharest Summer University 2014, împreună cu echipa organizatoare vor realiza următorul traseu: Piaţa Romană – Bulevardul Magheru – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii – Bulevardul I.C. Brătianu – Piaţa Unirii – Bulevardul Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului.
În perioada 10-24 august se desfăşoară şcoala internaţională de vară Bucharest Summer University 2014, un eveniment organizat de Academia de Studii Economice din Bucureşti, Asociaţia Absolvenţilor ALUMNI ASE şi Uniunea Studenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti (USASE), prin intermediul Senatului Studenţilor, cu sprijinul Băncii Naţionale a României, având mentoratul academic al Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, în parteneriat educaţional cu Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Cu prilejul celebrării celei de-a X-a ediţii a Bucharest Summer University, unul din cele mai renumite programe educaţionale de vară din Europa, studenţi, masteranzi şi doctoranzi din 24 ţări au participat în data de 11 august 2014 la ceremonia oficială de deschidere. Cei 55 participanţi au călătorit peste 25.000 kilometri pentru a ajunge la şcoala internaţională de vară, demonstrând încă o dată caracterul multicultural al acestui eveniment educaţional de prestigiu.
În primele zile, participanţi au fost prezenţi la cursurile atent selectate pentru ei, având ca temă centrală: „Financial challenges and opportunities in a competitive economy” şi de asemenea, au fost încântaţi de programul cultural şi distractiv pregătit pentru ei: un teambuilding pentru încurajarea colaborării şi interacţiunii dintre echipe, vizita la Palatul Parlamentului, Bucharest City Tour sau Laser Tag.
De asemenea, comunitatea Bucharest Summer University 2014 a vizitat în weekend cele mai frumoase obiective turistice ale României (Castelul Peleş, Castelul Bran, Braşov, Sibiu, Transfăgărăşan sau Bâlea Lac) oferind astfel participanților oportunitatea de a se cunoaşte şi de a se familiariza cu aspecte importante ale culturii româneşti, urmând ca în a cea de-a doua saptămână, cursurile şi activităţile să continue, conturând astfel o experienţă de neuitat pentru cei 55 studenţi internaţionali.