Schimbările climatice ar putea ucide mai mult de 500.000 de oameni pe an, la nivel global, până în 2050, prin impactul pe care l-ar avea asupra alimentației, potrivit The Guardian care citează un studiu. Aproape trei sferturi dintre decese vor avea loc în China (248.000) și în India (136.000).
Alistair Woodward de la Universitatea Auckland și John Porter de la Universitatea din Copenhaga spun că această nouă cercetare face cele mai avansate proiecții de până acum, în legătură cu corelația dintre efecte climatice, hrană și sănătate. Pentru realizarea cercetării, s-au folosit modele computerizate pentru producția de hrană, dezvoltarea economică, comerț și schimbările climatice, iar rezultatele indică faptul că, în fiecare an, din ce în ce mai puțini oameni vor avea acces la hrană sănătoasă.
Schimbările climatice sunt considerate ca fiind cea mai mare amenințare la adresa sănătății în secolul 21, din cauza inundațiilor, a secete, dar și a bolilor infecțioase, cu potențial de a da înapoi cu 50 de ani progresul omenirii.
În cazul în care nu se iau măsuri de reducere a emisiilor de gaze efect de seră, schimbările climatice ar putea reduce cu aproximativ o treime creșterea așteptată a cantității de alimente disponibile, de acum până în anul 2050.
La nivel individual, acest lucru ar putea duce la o reducere medie de 3,2% a cantității de alimente disponibile, de 4% a consumului de fructe și legume și de 0,7% a celui de carne roșie față de consumurile din anul 2010, potrivit estimării cercetătorilor.
„Aceste modificări pot fi responsabile pentru aproximativ 529.000 de decese suplimentare în 2050”, prognozează cercetătorii.
Țările cele mai afectate sunt cele cu venituri resurse și medii, în special din regiunea de vest a Pacificului (264.000 de decese estimate) și Asia de Sud-Est (164.000 de decese estimate).