Cine este şi ce face un ”youthbanker” în România

\"youthbanker1\"
Filantropie, antreprenoriat social, ecologie, responsabilitate socială sunt doar câteva dintre domeniile pe care le explorează tinerii ”înrolaţi” în mişcarea Youth Bank România (YB), prezentă în ţara noastră din 2006. Printre calităţile unui youthbanker, care are proiecte diverse, amenajează spaţii verzi, face drumeţii, învaţă să mănânce sănătos sau participă la competiţii de ciclism, se numără entuziasmul, creativitatea şi seriozitatea. Iar pentru că un youthbanker, care are la dispoziţie un an să devină, pe rând, iniţator, specialist şi finanţator de proiecte, rezultatele se măsoară, cu siguranţă, şi în cifre. Youth Bank România are, acum, aproape 500 de membri, liceeni din 15 oraşe din ţară, care au strâns, până în 2014, fonduri în valoare de aproape 95.000 euro şi au finanţat, până în prezent, 329 de proiecte ale colegilor lor, de care au beneficiat, indirect, alţi 150.000 de tineri români.

Cluj-Napoca a fost primul oraş din România care a dat prima generaţie de youthbankeri. Conceptul Youth Bank a fost implementat aici în cadrul unui proiect-pilot de către Asociația pentru Relații Comunitare (ARC) prin Programul de dezvoltare al Fundației Comunitare Cluj, conform green-report.
Proiectul s-a extins din 2009 în 15 oraşe, printre care se numără şi Bucureştiul, iar ideea aparţine The Irish Youth Foundation, fondată în 1985, organizaţie care a simţit nevoia, într-o perioadă destul de tulbure, să-i ajute pe tinerii irlandezi al căror potenţial nu era valorificat îndeajuns în şcoală sau în societate. Şi în România, YouthBank îşi propune să creeze cadrul în care  energia, iniţiativele şi creativitatea tinerilor să fie încurajate, să le permită acestora să se implice activ şi să ia decizii în comunităţile în care trăiesc, explică Petruţa Grijincu, coordonator naţional, Youth Bank România.

Licitaţii de experienţă, planuri de afaceri, ecologie şi fundraising

Liceeni clujeni, ajutaţi de mentorii lor, au început, aşadar, din 2006, să înveţe să identifice nevoile comunităţii lor, să elaboreze, planuri de afaceri, proiecte. Să strângă fonduri pentru aceste proiecte şi, mai ales, să le gestioneze responsabil şi transparent, dar şi să se bucure, alături de colegi, de rezultate.
Este bine de ştiu că o echipă YB are aproximativ 15 membri cu vârste cuprinse între 14-19 ani, se constituie la începutul unui an şcolar, decide singură ce are de făcut şi, după ce identifică un proiect, tot singură hotărăşte de la cine poate primi îndrumări, astfel încât să aibă succesul asigurat, adică fac licitaţii de experienţă.

\"youthbanker2\"

[quote align=\”center\” color=\”#999999\”]Tinerii din Cluj, înscrişi în YB, sunt foarte implicaţi. Din 2007, prin proiectele iniţiate, coordonate şi finanţate de ei, şi anume rasteluri de biciclete în curtea școlii, amenajarea unor spații verzi, remarcarea unor trasee turistice sau acţiuni ecologice, au reuşit să câştige experienţă în multe domenii, să cunoască specialişti, să-şi ajute colegii sau să aibă grijă de natură,
a adăugat Petruţa Grijincu.[/quote]

 Sustainable Fun sau cum să te distrezi în natură

Youthbankerii au realizat la Cluj un proiect, Sustainable Fun, prin care au urmărit să le demonstreze colegilor lor că se pot distra mai bine în natură decât în faţa calculatorului ori în cluburi.
[quote align=\”center\” color=\”#999999\”]Noi am încercat să urmărim dorința de implicare a tinerilor în activităţăți ecologice şi creative și am încercat să le demonstrăm că se pot distra și prin alte metode, în afară de calculator sau ieșit noaptea în oraș,
este de părere un membru al echipei YB.[/quote]
Valoarea finanţării a fost de 2.893 lei, iar scopul proiectului a fost acela de a-i învăţa pe tinerii din liceele din Cluj-Napoca despre EDD (Educație pentru Dezvoltare Durabilă). Tinerii au gătit în natură şi au participat la Treasure Hunting pe biciclete, unde s-au distrat de minune.
\"youthbanker3\"

Cum să mergi la şcoală sănătos?

Mersul pe bicicletă, potrivit youthbankerilor, are nevoie de promovare în rândul liceenilor si poate reprezenta o alternativă pentru a ajunge la şcoală. Aceasta a fost ideea pentru un alt proiect marca YB, realizat, de astă-dată, de youthbankerii din Bucureşti.”Cum mergi la şcoală sănătos?” a fost realizat în urmă cu un an, iar ideea le-a venit youthbanker-ilor din Bucureşti la o oră de Managementul Proiectelor.
[quote align=\”center\” color=\”#999999\”]Liceenii din sectorul 1 şi 2 din Capitală, membri ai YB din Bucureşti, învaţă să planifice şi să atragă fonduri din comunitate, să promoveze un fond creat, să organizeze conferinţe de presă, să analizeze şi să evalueze proiecte. Noi, coordonatorii, îi îndrumăm, participăm activ şedinţele lor săptămânale, care au loc în afara orelor de şcoală, însă ideile de proiecte, cât şi implementarea acestora, inclusiv licitaţiile şi finanţarea le aparţin. Tinerii sunt entuziaşti şi dornici să înveţe lucruri noi în cadrul acestui program de educaţie non-formală si antreprenoriat social, a subliniat Ionuţ Alexandrescu, coordonator echipa YB Bucureşti.[/quote]

BRD susţineYB din 2006

Banca Română de Dezvoltare (BRD) susţine tinerii YouthBank încă de la lansarea la Cluj, în 2006. Potrivit Ralucăi Tripa, coordonator Comunicare YouthBank România, BRD, partener stabil al YB, apreciază acest proiect şi se implică financiar în susţinerea tinerilor care sunt îndrumaţi să evolueze inclusiv ca manageri de top. ”Banca dublează sumele strânse de youthbankeri prin fundraising, încurajându-i, astfel, să-şi promoveze şi să-şi ducă la bun sfârşit proiectele”, potrivit reprezentanţilor YB România.

YB colectează telefoane mobile, alături de Orange

Youthbankerii din toată ţara sunt antrenaţi acum într-o campanie de colectare şi reciclare a telefoanelor mobile, iniţiată de Orange România. Ei vor fi beneficiarii fondurilor strânse în urma acestei campanii de voluntariat, desfăşurată în perioada 3-14 noiembrie 2014, în care Orange îşi propune să recicleze peste 1.000 de telefoane mobile în doar 5 zile.

[quote align=\”center\” color=\”#999999\”]Orange va dona 3 euro către programul YouthBank al care încurajează responsabilizarea tinerilor, iniţiativa civică și contribuie la dezvoltarea comportamentului responsabil al acestora,
potrivit reprezentanţilor Orange România.[/quote]
[quote align=\”center\” color=\”#999999\”]Organizaţia noastră continuă colaborarea pe care o are cu Orange. Ne bucură faptul că Orange România dorește să investească în tinerii din programul nostru, tineri care, peste ani, vor deveni lideri ai comunității,
a explicat Raluca Tripa, coordonator Comunicare,
YouthBank România.
[/quote]

Membrii YB din toată ţara sunt încântaţi de această campanie şi participă activ la colectarea telefoanelor.
[quote align=\”center\” color=\”#999999\”]Îşi sună prietenii, le explică părinţilor că locul unui telefon mobil nu este la coşul de gunoi şi consideră că această campanie, pe lângă faptul că le este dedicată lor, ca susţinere financiară, are un rol foarte important în protecţia mediului. Mediul înconjurător reprezintă pentru noi, cei de la YB, o preocupare importantă. Tinerii bancheri iniţiază inclusiv proiecte de ecologizare sau de plantare a copacilor, a încheiat Petruţa Grijincu, coordonator naţional Youth Bank România.[/quote]

 

Scroll to Top