Category

Mediu

CCR a decis: Fumatul va fi interzis în spațiile publice închise

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis miercuri că legea referitoare la interzicerea fumatului în spațiile publice închise este constituțională, conform Green Report.

După decizia de astăzi, 27 ianuarie 2015, Legea va ajunge pentru promulgare la președintele României Klaus Iohannis. Dacă aceasta este promulgată va fi publicată în Monitorul Oficial, iar după 45 de zile de la publicare aceasta va intra în vigoare.

Lege care prevede interzicerea fumatului în spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unitățile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului a fost adoptat pe 15 decembrie 2015 de plenul Camerei Deputaților, cu 164 de voturi pentru, 20 împotrivă și 26 de abțineri. Însă, pe data de 21 decembrie 2015, un grup de 33 de senatori a depus o contestație la Curtea Constituțională. 

Cei 33 de senatori susțineau că prin aplicarea legii antifumat se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport, cărora le este permis să fumeze într-un spaţiu public închis.

Referindu-se la acest aspect președintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat că „dreptul de a fuma nu e trecut in Constitutie”.

Sunt in aceeasi categorie? Se pune problema de destinatie (termen mentionat in lege – n.r.) cand oamenii sunt in aceeasi categorie. Sunt in aceeasi situatie cei liberi si cei aflati dupa gratii?”, a declarat Zegrean citat de Pro Tv.

Este interzisă și utilizarea țigărilor electronice

Pe lângă interzicerea completă a fumatului în toate spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă și în locurile de joacă pentru copii, actul normativ mai prevede inscripționarea pachetelor cu produse din tutun, desfășurarea de campanii de informare și educare a populației, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziționeze, indicarea în produsele finale a conținutului de gudron, nicotină și monoxid de carbon.

De asemenea, în spațiile publice închise, legea interzice inclusiv utilizarea țigărilor electronice.

Cum definește legea spațiul public închis

Cel mai important amendament cuprins în proiect este cel care definește spațiul public închis ți care conduce practic la interzicerea fumatului în toate spațiile publice închise: „Prin spațiu public închis se înțelege orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”.

Totodată, legea conține unele măsuri privind utilizarea ingredientelor pentru produsele din tutun, având ca scop protejarea sănătății persoanelor fumătoare și nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor și asigurarea unui nivel adecvat al calității vieții populației.

Singurele locuri în care este permis fumatul

Potrivit actului normativ, fumatul este permis numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaționale, cu respectarea următoarelor condiții: să nu fie spațiu de trecere sau de acces în spații publice închise; să fie dotate cu sisteme de ventilație funcționale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă; să fie dotate cu scrumiere și extinctoare și amenajate în conformitate cu prevederile legale.

Fumatul este permis în celulele pentru deținuți din penitenciarele de maximă siguranță.

Ce riscă cluburile și restaurantele care nu respectă legea antifumat

Nerespectarea prevederilor legii impune sancțiuni cuprinse între 100 și 15.000 de lei. La prima abatere sancțiunea constă în amendă plus suspendarea activității unității respective, iar la a doua abatere — amendă și închiderea unității.

“Pedaleaza cu studentObike si castiga-ti varsta in doze de bere Ciuc Radler”

Cover foto ciuc radler
Vestile bune curcula repede, mai ales daca-s pe doua roti!
StudentObike ii premiaza pe cei mai activi biciclisti, care inchiriaza bicicletele galbene din Bucuresti, in perioada 20.05.2015 – 03.06.2015.

Mecanismul concursului este simplu! Tot ce trebuie sa faci este sa inchiriezi biciclete din centrele StudentObike din Bucuresti (Agronomie, Regie si Politehnica) de cat mai multe ori in perioada campaniei, insa fiecare biciclist poate inchiria de maximum 3 ori pe zi. (mai mult…)

Bike2Work: Angajatul lunii este angajatul care merge pe bicicleta

Afis B2W 2Astazi ia startul Bike2Work, un nou proiect Green Revolution, co-finantat prin Programul “Energie Inteligenta – Europa” al Uniunii Europene si desfasurat sub umbrela Federatiei Biciclistilor Europeni (ECF).

Proiectului isi propune sa incurajeze angajatii sa adopte bicicleta ca mijloc de transport alternativ in detrimentul automobilului si atragerea companiilor in categoria – Cycle Friendly employer si certificarea acestora conform standardelor UE. (mai mult…)

Agentia Nationala pentru Protectia Mediului (ANPM) organizeaza concursul de fotografii – “ SAVE THE WORLD”

dcnature_brian2

Concursul se inscrie in manifestarile dedicate Zilei Mondiale a Mediului, sarbatorita in fiecare an pe data de 5 iunie si are scopul de a transmite generatiilor viitoare importanta unui mediu curat si sanatos.

Competitia se  adreseaza persoanelor care au implinit varsta de 14 ani si  sunt cetateni cu drepturi depline ai UE.

Cei interesati pot trimite fotografiile pana la data de 20 mai 2015 pe adresa concursfotomediu2015@yahoo.com, respectand patru categorii tematice: natura si biodiversitatea planetei, deseuri si reciclarea deseurilor, amintiri de mediu despre viitor si solutii pentru o mai buna protectie a mediului (mai mult…)

Cărți poștale din Pripyat

pripyat
Cernobâl este unul dintre cele mai interesante și periculoase locuri de pe pământ. Dezastrul nuclear care a avut loc în 1986 a avut un efect devastator asupra multor oameni din Europa și a provocat cea mai mare emisie radioactivă înregistrată vreodată, comparabilă cu cea a aproape 300 de bombe atomice.

(mai mult…)