EAT SMART – soluții pentru o tranziție spre o alimentație sustenabilă

Marți, 28 noiembrie, la Apollo 111, Palatul Universul (str. Actor Ion Brezoianu, nr. 23-25, sector 1, București) va avea loc ”EAT SMART”, conferință-reper pe tema producției sustenabile de hrană și a risipei alimentare.

”EAT SMART” este cel de-al treilea eveniment din seria de Conferințe Green Report din 2017, organizate în parteneriat cu Ministerul Mediului.
În cadrul EAT SMART, vom afla dacă și cum putem mânca ieftin și bine. Vom întreba autoritățile, producătorii și distribuitorii de alimente cum ne pot ajuta pe noi, consumatorii, în acest demers. Apoi, vom afla ce putem face la rândul nostru pentru a mânca mai bine. Împreună, vrem să identificăm cele mai bune soluții pentru o tranziție spre o alimentație sustenabilă.
EAT SMART aduce laolaltă reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai societății civile, precum și ai mediului de afaceri, reprezentat de principalii actori din domeniul FMCG, Retail, HoReCa, Industrie, Transport, Producatori, etc. Printre speakeri enumeram: ministrul Mediului – Grațiela Gavrilescu; Ministru Agriculturii și Dezvoltarii Durabile – Petre Daea; Secretar de Stat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Mihai Vișan; Directorul Executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a Județului Brasov – Dorin Enache; Director Executiv al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR) – George Bădescu; Manager Corporate Affairs și Comunicare al Kaufland România – Valer Hancas; Vicepreședintele Cooperativei „Țara Mea” – Viorel Buda; Director General Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană din Autoritatea pentru protecția consumatorului (ANPC) – Paul Silviu Anghel; Președintele Asociației Banca pentru Alimente – Gabriel Sescu; Co-fondator al aplicației Tummy – Nadia Debs; Specialist în risipa alimentară în cadrul Ministerului Agriculturii sș Dezvoltarii Rurale – Elena Dinu.

Context local:

Potrivit Eurostat, România deține cele mai fragmentate și mici exploatări agricole din Europa. Totodată, specialiștii FAO avertizează că micii fermieri sunt cei care produc 70% din mâncare, deși cultivă mai puțin de 25% din suprafața agrară. Mai mult, spun că productivitatea lor poate fi chiar și cu 80% mai mare decât cea din agricultura intensivă, datorită varietății cultivate. În acest context, vom încerca să aflăm de la autorități, producători și retaileri care este cel mai sustenabil model pentru a obtine hrana de calitate la un preț rezonabil, cât și cum poate ajunge respectiva hrană la consumatorul final.

Consumatorul român cheltuie 25%-30% din venituri pe mâncare. Potrivit statisticilor globale, aruncă apoi un sfert din ceea ce cumpără. Irosește astfel bani pe care i-ar putea investi în îmbunătățirea calității alimentelor achiziționate. Împreună cu specialiști în domeniu, vom încerca să identificăm motivele pentru care consumatorii irosesc mâncarea și metodele prin care risipa poate fi prevenită sau combătută.

Despre Conferintele Green Report:
Conferințele Green Report vin în peisajul conferințelor de business cu o abordare nouă și creativă, axată pe rezultate. În acest sens, echipa Green Report schimbă „standardul“ și aduce o abordare diferită: în loc de un prezidiu monoton și prezentări power point anoste, propunem dezbateri libere între speakeri; în loc de urmărirea ceasului până la finalul evenimentului, dorim să implicăm activ publicul la dezbatere.

Partenerii media ai ”EAT SMART” sunt: Agerpres, Libertatea, Green Report, Business Arena, România pozitivă.
Pentru mai multe detalii privind „EAT SMART“, accesati www.greenreport-conferinte.ro.

Scroll to Top