Category

Transport sustenabil

Office Bike Party – Ride for a good cause!

A 5-a ediție a proiectului JCI București „Business pe Bicicletă” își așteaptă participanții astăzi, 18 septembrie, începând cu ora 18:30, la intrarea din Bd. Dimitrie Cantemir a Parcului Tineretului. Scopul principal al proiectului este de a crea un obicei urban printre tinerii profesioniști, corporatiști și antreprenori de a merge cu bicicleta către birou.  (mai mult…)

Îndrăznește să fii erou urban la BikeFest 2014

Realizat de Asociația Green Revolution în parteneriat cu Raiffeisen Bank, BikeFest este un eveniment organizat în scopul consolidării comunității de bicicliști și promovării bicicletei ca mijloc de transport alternativ. Astfel, în cadrul celor două zile de eveniment vor fi organizate activități cu și despre biciclete, dedicate tuturor iubitorilor acestui sport. Dacă ești biciclist urban, te provocăm să îndrăznești să fii erou urban la BikeFest!  (mai mult…)

10 motive să te apuci de pedalat

Fie că este vorba de a stimula echilibrul fizic și psihic sau pur și simplu o alegere pentru a proteja mediul, mersul pe bicicletă ar putea fi cea mai înțeleaptă alegere. Nu sunteți convinși? Iată doar 10 beneficii majore ale mersului pe bicicletă.  (mai mult…)

BikeFest 2014. Îndrăznește să fii un erou urban!

Asociația Green Revolution, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, vă invită la cea de-a patra ediție a BikeFest, cel mai mare eveniment dedicat bicicliștilor urbani, organizat pe 13 și 14 septembrie, în parcul Izvor din Capitală. BikeFest este organizat în scopul consolidării comunității de bicicliști și promovării bicicletei ca mijloc de transport alternativ. Astfel, timp de două zile, toate activitățile din cadrul BikeFest, desfășurate în parcul Izvor, vor fi o declarație puternică prin care sărbătorim Biciclistul Urban, ca viitor locuitor al Bucureștiului.  (mai mult…)

Call for projects: BikeFest 2014

Dacă ești ONG sau asociație care susține mersul pe bicicletă, te așteptăm să te alături echipei BikeFest 2014, la cel mai mare eveniment dedicat bicicliștilor urbani.   (mai mult…)