Cui îi revine răspunderea privind gestionarea echipamentelor electrice, inclusiv când devin deșeuri
Joi, 29 februarie, la Galeria Galateca din București a avut loc conferința Green Report Managementul DEEE. Cum creăm claritate în sistem și atingem țintele de colectare.
S-a analizat situația actuală a gestionării DEEE-urilor în România din perspectiva autorităților, OTR-urilor, procesatorilor, dar și a producătorilor.
Dezbaterea a adus în prim plan cele mai noi modificări din OUG5 privind gestionarea deșeurilor DEEE. Acestea se referă la clarificarea răspunderii producătorilor, la respectarea țintelor de colectare și valorifcare, dar și la stabilirea unor ținte de colectare pe fiecare categorie de DEEE în parte. Totodată, s-a discutat faptul că ar trebui introdus un articol despre înființarea sistemul Clearing House în OUG5.
“Se clarifică răspunderea producătorilor – producătorul este responsabil pentru echipamentul introdus pe piața din România pe întreg ciclul său de viață, inclusiv când ajunge deșeu…Totodată, trebuie să ne asigurăm că sunt respectate nu numai țintele de colectare, dar și cele de reciclare și valorifcare…”
a declarat Sabina Irimescu, responsabil DEEE Direcția Generală Deșeuri în Ministerul Mediului. Privind tintele pe fiecare categorie, dna Irimescu a punctat că propunerea Ministerului Mediului a fost de 50% pentru fiecare categorie, excepție făcând panourile fotovoltaice. Decizia această se află în Parlament, în comisia de aprobare.
Totuși, această propunere, de a stabili ținte pe fiecare categorie în parte este una dintre cele mai problematice pentru procesatori și OTR-uri.
“Pentru anumite categorii de DEEE-uri va fi aproape imposibil să atingem această țintă, iar unul dintre motivele pentru care am ajuns aici este scăderea penalităților. Vom ajunge cu DEEE-urile periculoase la groapa de gunoi pentru că e mai simplu sa plătești penalități, decât să atingi ținta. Costul de gestionare a deșeului DEEE a ajuns să fie de 3 ori mai mare decât penalitatea.’’
spune Simona Vaida, Government Affairs Manager Recolamp.
În completare, Alexandra Ghenea, Director Executiv Coaliția PRO DEEE a declarat că o altă problemă este faptul că ,,nu avem un overview al situatiei din piata – ar fi util să avem de la AFM niște date pe fiecare categorie, respectiv cât s-a colectat”
“Sunt foarte multe tipuri de deșeuri pe care oamenii nu le asociază cu categoria de echipamente electrice ca de exemplu țigările electronice, periuțele de dinți electrice, USB-urile sau jucăriile care funcționează pe bază de baterii. Trebuie făcute demersuri mai intense de conștientizare pe partea aceasta, pentru a convinge oamenii că și aceste tipuri de echipamente nu sunt plastic, ci sunt tot echipamente electrice și trebuie colectate separat”,
a spus Roxana Puia, Environ.
Pe de altă parte, vestea bună din partea AFM este că săptămâna viitoare se va lansa un program de finanțare pentru fabrici de reciclare, cu buget între 500.000 – 8.400.000 EUR, cu o valoare totală a liniei de finanțare de 220.000.000 EUR, conform declarației dlui Adrian Corbu, vicepreședinte AFM, prezent ieri la conferință.
Totodată, reprezențanții AFM au confirmat în cadrul conferinței de ieri că vor pune la dispoziție, la cerere, date despre colectările înregistrare pe fiecare categorie de DEEE în parte.