În seara de Sânziene, pe 23 iunie, te invităm la un eveniment aparte: avanpremiera de gală a documentarului „Hoinari prin Munți”, în regia lui Cosmin Dumitrache.
Un film-eveniment despre frumusețile munților și felul în care o viață trăită în acord cu natura ne inspiră să fim mai plini de viață, mai buni, și să ne ascultăm vocea interioară.
Documentarul spune și povestea lui Dinu și Marlene Mititeanu, un cuplu de montaniarzi pentru care pasiunea pentru munte este totul.
O proiecție specială, în aer liber, dedicată tuturor celor care au simțit măcar o dată chemarea naturii.
Înainte de proiecție, va avea loc un DocTalk moderat de Andreea Brașovean, jurnalist Digi24, alături de protagoniștii filmului, regizorul Cosmin Dumitrache și invitații lor speciali.
Accesul publicului începând cu ora 21:00.

