Asociația Green Revolution a organizat weekend-ul acesta cea de-a patra ediție a „Târgului de Jucării 2nd Life”, la Roaba de Cultură, în Parcul Regele Mihai I, un eveniment care își propune să inspire copiii și părinții spre un stil de viață mai sustenabil.
Pe lângă educarea copiilor în spiritul responsabilității față de natură, târgul sprijină și acțiuni caritabile, jucăriile donate și o parte din fondurile strânse fiind distribuite către copii din medii defavorizate. Astfel, 2nd Life creează un impact pozitiv dublu: ajută la formarea unei generații mai conștiente ecologic și aduce bucurie celor care au nevoie.
Având peste 1200 de participanți, ediția de anul acesta le-a oferit copiilor ocazia să-și vândă jucăriile pe care nu le mai folosesc, dându-le astfel o nouă viață și promovând principiile celor 3R: Refolosește. Repară. Reciclează. Peste 2500 de jucării au fost vândute în cadrul târgului.
Totodată ei au contribuit și la susținerea copiilor defavorizați din centrele E.G.A.L ale Crucii Roșii Române din Craiova, Lupeni, Botoșani, Babadag si Alexandria, prin donarea de jucării și fonduri.
Din programul evenimentului nu au lipsit momentele educative și distractive care au implicat atât părinții, cât și copiii prezenți la eveniment.
Teatru și ateliere Tzitzi-Poc, demonstrații susținute de câinii salvatori de la Clubul Câinilor Utilitari, cursuri de prim ajutor susținute de Crucea Roșie, ateliere de arts & crafts susținute de Carrefour, dar și de asociațiile participante, interviuri educative & motivațione cu psihologul Mirona Păun și cu olimpicul Cătălin Chirilă, precum și jocurile copilăriei au fost highlight-urile evenimentului din aces an.
Acest eveniment a fost realizat cu sprijinul partenerilor care susțin educația ecologică și financiară Carrefour România, Environ, RetuRO și mastercard.
Parteneri media: Itsy Bitsy, GoKid, B365, România Pozitivă, Agerpress