Green Bee
–
Un proiect de constientizare ecologica a copiilor din comunitatile urbane
Ce este Green Bee?
Proiectul Green Bee este un proiect unic in lume, inovator, de implicare si constientizare ecologica a micilor membri ai comunitatii urbane. „Green Bee” este un proiect unic in Romania realizat de Asociatia Green Revolution si Kaufland Romania si se adreseaza copiilor cu varste cuprinse intre 6-14 ani din Bucuresti si judetul Ilfov.
Organizarea calatoriilor in spatiu cu nava Green Bee reprezinta ocazia perfecta pentru explicarea si fixarea notiunilor de ecologie prin intermediul jocului si a activitatilor interactive.
Ce ne propunem prin proiectul de ecologizare Green Bee?
Obiectivul Green Bee este de a schimba atitudinea fata de mediu, prin incurajarea gesturilor eco inca din copilarie. Mai exact, nava aterizata in Parcul Tineretului ii duce pe copii intr-o calatorie uimitoare in spatiul cosmic.
Pe tot parcursul calatoriei, ecologia este explicata pe intelesul copiilor iar procesul de educare si de fixare a informatiilor se realizeaza prin intermediul unor jocuri si activitati interactive. Fiecare participant, devenit mic astronaut, va trebui sa urmeze ordinele Capitanului Raxo si sa contribuie la succesul misiunii. De cunostintele si aptitudinile fiecarui participant va depinde succesul Misiunii Spatiale.
In timpul misiunii copiii vor avea de indeplinit sarcini exacte, vor lua parte activ in incercarea de a salva planeta si vor gasi solutii pentru a depasi provocarile cu care se confrunta.
In timpul calatoriei, copiii incearca sa gaseasca o planeta pe care sa o terraformeze, deoarece Pamantul sufera din cauza actiunilor oamenilor si nimeni nu stie cat mai putem locui pe el.
La finalul calatoriei, copiii invata conceptele cele mai importante din ecologie si stiu ce au de facut pentru a proteja Planeta si resursele.
In felul acesta invata cateva lucruri esentiale despre:
- atmosfera / aer / poluarea aerului
- apa si importanta acesteia
- hrana
- energie
- deseuri
- transport
Cum se fac inscrierile?
O calatorie spatiala se poate realiza cu minimum 4, maximum 10 cadeti cu varste cuprinse intre 6 si 14 ani.
Calatoria spatiala la nava green bee este destinata doar copiilor.
Accesul in nava este GRATUIT.
Programul navei Green Bee este in fiecare zi de la ora 10:00 la 18:00, iar programarile pot fi facute la numarul 0213106397 / 0728961787 sau pe adresele office@greenrevolution.ro, cristina.vasile@greenrevolution.ro.