“Bicicletele au puterea de a salva lumea. Sunt atâtea lucruri pe care o bicicletăle poate face din atâtea perspective: din punctul de vedere al mediului, al sănătății, din perspectiva impactului social!”(Ted King, ciclist)
De 200 de ani, bicicleta rezistă alături de noi și ori câte sute de ani s-ar aduna, 2018 e primul an în care sărbătorim ziua internaționalăa bicicletei, o zi decisă de ONU: 3 iunie.
Există motive serioase pentru rezistența bicicletei în viețile noastre. Gândiți-vă numai câte născociri omenești considerate, la vremea lor, seducătoare și indispensabile au dispărut ca și cum n-au fost niciodată. Mai ții minte magnetofoanele, casetofoanele, pagerele, cărțile de telefon, casetele? Toate s-au dus, toate au fost înlocuite de alte invenții mai spectaculoase. Nu și bicicletele!
Sunt undeva în jur de 2 miliarde de biciclete în lume, iar estimările vorbesc despre 5 miliarde prin 2050, după cum spune World Bank blogs. Acest lucru inseamnă că mai mult de jumătate din populația planetei știe să meargă pe bicicletă.
Așadar, chiar trebuie să fie niște motive serioase pentru care bicicleta rezistăatât de spectaculos în viețile noastre!
Mersul pe bicicletă e una dintre cele mai sănătoase abordări ale vieții cotidiene. E bucurie și e libertate. Și e, deloc în ultimul rând, una dintre cele mai simple și mai eficiente căi de a ne purta prietenos cu Pământul. Am uitat cumva de felul în care schimbă viața unei comunități și felul în care interacționează oamenii între ei? Noi știm mai bine, în cei 9 ani de funcționare, programul I’Velo a reusit să scoată peste 1.550.000 de romani la pedalat, a contribuit la reducerea emisiilor de CO2 din atmosferă cu aproximativ 2.180 de tone și să fim prezenți în 6 orașe din țară: Constanța, Brașov, Sibiu, Alba Iulia, Oradea, Iași.
Ce ne împiedică să facem din București un loc în care să îți vină să le zâmbești oamenilor și mai mult doar pentru că îi întâlnești pe bicicletă, cu copiii în coș sau cu laptopul în spinare?
Noi acest lucru vrem să împărțim, împărtășim și împrăștiem: bucuria de a fi de flexibil, de mobil și de liber cum numai pe bicicletă poți fi. Iar responsabilitatea socială și de mediu sunt magnifice efecte secundare.
Există studii care arată că, dacă oamenii ar face o trecere masivă de la mașini la biciclete, între anii 2015 și 2050 s-ar economisi 24 de trilioane de dolari, iar emisiile de CO2 provenite din transportul urban de pasageri s-ar reduce cu 11%!
Așadar, la mulți ani, bicicletă!
Pe 19 mai 2018 avut loc Adunarea Generală Anuală pentru alegarea noului consiliu de administratie al Federației Europene de Ciclism. Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution, a fost realeasă pentru al doilea mandat în funcția de vicepreședinte al Federației Europene de Ciclism.
Noul presedinte al ECF este este Christophe Najdovski, viceprimar al Parisului pentru transport, mobilitate, rutiere și spațiu public. Christophe este un parizian născut și crescut, unde de peste 15 ani reprezintă Partidul Verde Francez, Europa Écologie Les Verts, în Consiliul Local. Din 2014 este viceprimar al Parisului. Acesta a declarat: „Aștept cu nerăbdare să-mi aduc cunoștințele și experiența în domeniul politicilor privind mobilitatea publică, în special cele privind ciclismul, pentru a ajuta ECF să dezvolte practica ciclismului la nivel european și dincolo de el”.
Echipa de vicepreședinti ECF este formată din: Alessandro Tursi, nou ales în consiliul ECF, Raluca Fișer, Damien Ó Tuama, Lars Strömgren, Jens Peter Hansen, William Nederpelt și Isabel Porras Novalbos. Echipa de șapte îl va sprijini pe Christophe în noul său rol, împreună cu secretarul general Bernhard Ensink, care conduce organizația de cadre a ECF la Bruxelles.
Odată cu alegerea noului președinte, membrilor ECF li s-au alăturat, de asemenea, mulți foști colegi din consiliul ECF, pentru a sărbători cei 12 ani de activitate remarcabili ai lui Manfred Neun la ECF în calitate de președinte. Manfred s-a retras în decembrie 2017 și a fost invitat la AGA ca invitat al actualului Consiliu pentru a permite membrilor să spună un cald „mulțumesc” pentru conducerea sa.
În plus, AGA de la Milano a sărbătorit și adoptarea noii viziuni ECF 2030. ECF prevede o Europă și o lume durabilă pentru generațiile actuale și pentru toate generațiile viitoare.
Roaba de cultura redeschide oficial cel de-al optulea sezon in weekendul 19-20 mai cu o noua editie de Picnic cu Vinyl, Rum, Tapas & Wine.
Vor fi două zile de muzică cu artiști locali și internaționali, târg de vinyluri, ateliere de tobe africane, jocuri ale copilăriei cu cei de la „În fața Blocului”, badminton și voleyball, mic dejun și tapas delicioase, limonade, bere și vin. Fiecare dintre artiștii invitați va completa câte o piesă din puzzle-ul muzicii cu care Vinyl, Rum, Tapas & Wine ne-a obișnuit deja. Mop Mop & Wayne Snow vor aduce din Berlin un live experimental de voodoo-jazz, afro-funk și soul, Tom B, DJ-ul rezident al petrecerilor Avenida Brasil din Paris vine cu muzica tropicală în Parc, iar DJ Felox, fondatorul 45/7 Vinyl Club, va curatoria soul, jazz, disco, dub și pop de pe vinyluri de 7 inch. Lineup-ul autohton aduce împreună artiști din familia VRTW – Kosmic Blues (live), UFe, Bully, Alt Om, Bully, Kosta, Nipple’s Delight, Iorga, TCFC, prietenii de la Lucia & Muse Quartet, precum și două noi descoperiri muzicale: Roman & Voloka (Live) si deJucărie (Live). Intrarea este liberă, păturile sunt gata de întins de la 11:00 până la 23:00, atât sâmbătă, cât și duminică.
“Pentru al optulea an consecutiv, reinnoim invitatia transmisa bucurestenilor de a se apropia de natura, de cultura prin proiectul “Roaba de cultura”, o oaza de liniste si buna dispozitie cu acte in regula, unde veti descoperi activitati dintre cele mai diverse: muzica, sport, workshop-uri si activitati de dezvoltare personala, teatru, fotografie, film. Deschidem oficial sezonul 2018 alaturi de prietenii de la VRTW si va asteptam in numar cat mai mare pentru a va bucura de un weekend special”, a spus Raluca Fiser, presedintele Asociatiei Green Revolution.
“Picnic with Vinyl, Rum, Tapas & Wine’ a devenit un eveniment emblematic pentru comunitatea noastră, ne bucurăm să vedem de fiecare dată prieteni și colaboratori dragi și din ce în ce mai mulți oameni zâmbitori care se bucură de muzică pe care o promovăm si de atmosfera din Parc, a spus Vlad Bodea, fondator Vinyl, Rum, Tapas & Wine.
Lidl și Ursus Cooler sunt doi dintre partenerii care au facut posibilă ediția din acest an. Lidl se va ocupa de zona de food court și vor pregăti preparate delicioase, fresh-uri și clătite. De asemenea, în zona Lidl veți găsi si păturici și mese pentru cei care vor să se bucure de gustare în aer liber. Tot Lidl va aduce atât activitati pentru copii (ateliere de pictură, animatori, jocuri în aer liber) cât și pentru “copiii adulți” – giant chess, giant jenga, cricket, ș.a. Ursus Cooler ne va potoli setea unui weekend ce deja se anunță însorit și colorat.
Mai multe informații despre Picnic VRTW @ RDC pot fi urmărite pe pagina de facebook a evenimentului. Picnic – desculț în iarbă cu Radio Guerrilla.
Info eveniment
Picnic with Vinyl, Rum, Tapas & Wine
facebook.com/roabadecultura
facebook.com/vinyl.rum.tapas.wine
Despre Roaba de cultura:
Proiectul Roaba de cultura este dezvoltat de Asociatia Green Revolution, cu sprijinul ALPAB (Administratia Lacuri, Parcuri si Agrement Bucuresti) si se desfasoara in perioada 19 mai – 30 septembrie 2018. Accesul in zona Roabei de cultura este liber sapte zile pe saptamana si beneficiaza de acces Wi-Fi gratuit.
Roaba de Cultura va oferi activitati diverse, surprize colorate, concursuri si activitati antrenante: ateliere de dezvoltare personala pentru cei mici si cei mari, sesiuni de citit povesti, sesiuni de Open Stage in care tinerii artisti sunt asteptati sa incante publicul cu muzica lor, jocuri distractive, seri de film si concerte in aer liber. Mai mult decat atat, publicul larg va putea participa la worskshop-uri sportive gratuite
Despre Vinyl, Rum, Tapas & Wine
Vinyl, Rum, Tapas & Wine a pornit acum aproape 4 ani ca o platforma de evenimente și o comunitate „nu-doar-a iubitorilor de vinyl”, cu seria “Wednesday Vinyl, Rum Tapas & Wine”, serie ce ajunge in acest sezon la evenimentul cu numarul #100, și prin intermediul căreia au avut ocazia să colaboreze cu artiști talentați, să promoveze muzica care îi definește și să își lărgeasca orizonturile.
Săptămâna trecută Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution, a fost prezentă în cadrul conferinței European Cycle – Friendly Employer Accreditation Scheme, la Belfast, în calitate de vicepreședinte al Federației Europene de Ciclism. Conferința a avut ca subiect principal de discuție noua schemă de acreditare pentru angajatori, care vizează încurajarea angajaților să se deplaseze pe bicicletă.
Schema a fost dezvoltată, la nivel European, pentru a oferi un standard companiilor care susțin bicicliștii de către Federația Europeană de Ciclism (ECF).
Încurajarea angajaților să se deplaseze la locul de muncă și la întâlnirile de afaceri cu bicicleta contribuie la îmbunătățirea sănătății lor și poate spori productivitatea. Atunci când angajații sunt încurajați mai degrabă să circule cu bicicleta decât să conducă un autovehicul și le sunt oferite facilități adecvate, cum ar fi rutele dedicate pentru biciclete și rețelele integrate, congestia poate fi mai puțin severă în orele de vârf, ceea ce este benefic pentru întreprinderi și economie.
În medie, angajații care fac naveta pe bicicletă sunt cu cel puțin o zi pe an mai puțin bolnavi decât colegii care nu se duc la muncă pe bicicletă. De asemenea, beneficiile mersului cu bicicleta reflectă bunăstarea psihică a oamenilor. Studiile au arătat că, în cazul navetiștilor cu autovehicule, sunt cu cel puțin 13% mai multe șanse să se simtă constant sub presiune sau în imposibilitatea de a se concentra decât cei care circulă cu bicicleta sau merg la muncă.
Asociația Green Revolution este singura asociație din România care poate acorda unei companii Certificarea Europeană: Cycle Friendly Employer (Angajator prietenos cu bicicliștii) . Aceasta este singura certificare europeană care atestă și evaluează implicarea companiilor în promovarea unui stil de viață activ și a unui transport sustenabil în rândul angajaților.
“Salutăm și ne alaturăm initiațivei ECF (European Cycle Federation) de a concepe o certificare menită să recunoască nivelul de implicare, promovare și evaluare a companiilor în susținerea bicicletei ca mijloc de transport alternativ în rândul angajaților. Știm cu toții că mersul pe bicicletă este benefic tuturor. Astfel, angajatorii care doresc obținerea certificării, nu numai că pot contribui la îmbunătățirea sănătății și bunăstării angajaților, ci pot produce și un impact pozitiv asupra business-ului, având o forță de muncă mai productivă și mulțumită.” a declarat Raluca Fișer, vicepreședinte al Federației Europene de Ciclism și președinte al Asociației Green Revolution.
Mai multe detalii discutate în cadrul conferinței găsiți aici.
Asociația Green Revolution și Raiffeisen Bank anunță deschiderea celui de-al optulea sezon I’Velo Relax, în data de 17 martie, ora 10:00.
I’Velo Relax va pune la dispoziția iubitorilor de pedalat peste 850 de biciclete, șapte zile din șapte, în București (Parcul Herăstrău – Piața Charles de Gaulle, Parcul Tineretului – intrarea de la Gheorghe Șincai, Parcul Titan – în apropierea intrării din zona Globului Pământesc), Constanța, Alba Iulia, Oradea, Brașov, Sibiu.
Bicicletele I’Velo Relax pot fi închiriate gratuit de tinerii sub 16 ani pe baza carnetului de elev și de către pensionari, pe baza talonului de pensie. Pentru celelalte categorii, tarifele de închiriere sunt:
6 lei/bicicletă – 1 h; 10 lei/bicicletă – 2 h; 14 lei/bicicletă – 3 h; 18 lei/bicicletă – 4 h; 30 lei/bicicletă – 24 h ( luni-joi); 5 lei/cărucior – 1 h; 5 lei/închiriere antifurt.
Bicicletele pentru copii și cargo-bike-urile sunt pregătite și anul acesta pentru micii bicicliști, iar pe toată perioada sezonului vom oferi pachete de servicii personalizate pentru toate categoriile de biciclisti, multe surprize, activităti la centrele de închiriere, dar și activări online, pe care le puteti urmări pe pagina de FB/ I’Velo sau pe site-ul www.ivelo.ro.
“Ne bucurăm să vedem că bicicleta redevine treptat un mijloc alternativ de transport in București, dar și în țară și ne dorim ca prin proiectele noastre – I’Velo Urban și Relax, studentObike – să cultivăm dezvoltarea comunității biciclistilor și să sărbatorim împreuna aceste reușite. Împreuna cu Green Revolution ne dorim să schimbăm cultura transportului în România și să dezvoltăm infrastructura pentru promovarea transportului alternativ. În acest fel, sperăm să avem angajați și clienți mai sănătoși și să respirăm un aer mai curat”, a declarat Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice Raiffeisen Bank România.
“În contextul în care Bucureștiul este cel mai aglomerat oraș din România din punct de vedere al traficului, dorim prin proiectele noastre de biciclete să convingem cât mai multe persoane că bicicleta poate fi un mijloc de transport utilitar, dar și un mijloc de relaxare, vital într-o capitală ca a noastră. Bicicleta reprezintă o soluție pentru diminuarea impactului uman asupra climei și o tranzitie către un mediu mai curat și o societate mai sănatoasă.”, a declarat Raluca Fișer, președintele Asociației Green Revolution.
Calendarul deschiderilor I’Velo Relax 2018:
17.03.2018 – Centrele din Bucuresti, zona Aviatorilor și Parcul Titan
17.03.2018 – Centrul din Constanta (Gravity Park)
28.03.2018 – Centrul din Oradea (Parcul 1 Decembrie)
30.03.2018 – Centrul din Alba Iulia (Parcul Unirii)
04.04.2018 – Centrul din Sibiu (Cazarma 90)
06.04.2018 – Centrul din Brasov (locatia – Tractorul)
În cei 8 ani de funcționare, programul I’Velo a reusit să scoată peste 1.550.000 de romani la pedalat și a contribuit la reducerea emisiilor de CO2 din atmosferă cu aproximativ 2.180 de tone. Programul I’Velo, inițiat de Raiffeisen Bank și Green Revolution, se desfășoară cu sprijinul primăriilor din București, Brașov, Sibiu, Constanța, Alba Iulia, Oradea, precum și al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București.
Despre Raiffeisen Bank:
Raiffeisen Bank România este o bancă universală de top, care oferă o gamă completă de produse și servicii financiare clienților persoane fizice, IMM-uri sau corporații. Raiffeisen Bank deservește aproximativ 2 milioane clienți persoane fizice, aproximativ 100.000 de IMM-uri și 5.600 corporații. Rețeaua Raiffeisen Bank numără 451 de unități, peste 1.000 de ATM-uri, aproximativ 19.000 de EPOS-uri și 189 de MFM (automate multifuncționale). Pentru informații suplimentare: raiffeisen.comunitati@raiffeisen.ro.
Despre Green Revolution:
Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România, ce pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraș verde. Green Revolution dezvoltă proiecte variate, care promovează și sprijină: educația ecologică și responsabilitatea față de mediul înconjurător, mijloacele și soluțiile de transport ecologice și economice, adoptarea unui comportament responsabil față de mediu în randul autorităților și companiilor private și de stat.
Pentru informații suplimentare:
Geanina Matei, Communication & PR Coordinator @ ASOCIATIA GREEN REVOLUTION
Email: geanina.matei@greenrevolution
Mobil: 0728.051.780
Telefon: 021/310.63.97;
Fax: 021/316.28 23
Adresa: str Intrarea Valului, nr 2, sector 1, Bucuresti